top of page

Cum astupi ”găurile” pâlniei să ajungă mai mulți clienți la final - Episodul 4 DIN 5


Cifrele. În acest funnel (pâlnie) poți vedea călătoria clientului (Customer journey) în cantități. Spre exemplu: la noi la Restart Camp cineva vede un anunț pe Facebook sau pe LinkedIn. Dar ce vede mai întâi? Vede o imagine.


Dacă imaginea respectivă este atractivă și este făcută pentru publicul care trebuie, acel public o să se uite după aceea și la textul postării. Dacă textul postării, din primele rânduri, este atractiv, apoi o să desfacă textul să citească mai mult. Dacă o să citească mai mult, o să dea click pe link-ul care duce către noi, către site. Dacă o să intre pe site, o să citească informații și apoi o să se gândească dacă se înscrie pe formular. Și tot așa.


Acesta e procesul de analiză a pașilor pe care îi face un potențial client (customer journey). Noi ne dăm seama dacă, să zicem, avem un reach mare al postării în social media cu imaginea, dar dacă nu primim reacții pe ea (ex.: dacă nici măcar nu se deschide textul) – să zicem că avem 1000 de oameni care au văzut postarea, dar doar 23 au deschis textul, au dat un like sau au reacționat cumva, înseamnă că avem o problemă cu imaginea. La fel, dacă 1000 de oameni au citit textul și doar 23 au dat click și au intrat pe site, înseamnă că nu facem textul cum trebuie sau nu e canalul care trebuie ș.a.m.d. Dacă 1000 de oameni au dat click și au intrat pe site dar doar 23 s-au înscris pe formular, înseamnă că nu avem informațiile ok acolo pe site, nu sunt făcute pentru cine trebuie, nu sunt destul de convingătoare sau sunt prea multe, cum era exemplul de mai devreme și ne plictisim oamenii care intră acolo. Toate lucrurile acestea pot să afecteze călătoria, succesul, banii încasați la final – pentru că la finalul pâlniei ”dă clientul cu cardul”. Abia atunci, după ce a parcurs pașii aceștia, putem să ne bucurăm că ne-am făcut treaba bine.


Aceste date ar fi bine să le analizăm, să ne uităm la ele riguros și să vedem dacă sunt diferențe foarte mari, înseamnă că acolo este o problemă. Și poate fi o problemă de experiență – experiența potențialului client nu este una tocmai plăcută, ușoară, lină și acolo ar trebui investigat și să ne întrebăm potențialii clienți.


Sunt Alina Anghel, trainerul vostru de la @Restart Camp și sper că v-a ajutat invitația mea la analiză. Iar dacă aveți nevoie de astfel de idei și de strategii pe care să le puteți pune în practică chiar de a doua zi, vă aștept online la cursul gratuit din seria #RestartCamp ”Bazele în Marketing și Vânzări”.

Vedeți în descriere când are loc următoarea sesiune și înscrieți-vă de acum.

Avem locuri limitate!

________________________

Înscrie-te acum pe site-ul nostru, la sectiunea Cursuri

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page